11 june 2014, 11:56 views 13138
Protestatarii s-au mutat cu traiul în primărie
Photo: itmoldova.com
11 june 2014, 11:56 views 13138

Protestatarii s-au mutat cu traiul în primărie

Stau în sala de şedinţe a Primăriei de trei zile şi nu vor nici în ruptul capului să plece acasă. Refugiaţii transnistrieni şi veterani ai războiului de pe Nistru au dormit a doua noapte în incinta instituţiei, în speranţa că autorităţile vor ceda şi le vor permite să privatizeze gratuit apartamentele primite de la stat. De cealaltă parte, primarul Dorin Chirtoacă a prezentat astăzi documente din care rezultă că majoritatea protestatarilor au mai primit şi în anii 90 apartamente şi loturi de pămînt de la stat, pe care mulţi dintre ei le-au vîndut. Astfel, edilul îi acuză pe refugiaţi de escrocherie.

De două zile, cele aproximativ 20 de persoane dorm pe scaunele şi mesele din sala de şedinţe a Primăriei. Protestatarii se plîng că autorităţile refuză să discute cu ei şi sunt indignaţi că poliţia în cercetează penal pentru huliganism.

Totuşi, astăzi unii protestatari au renunţat la acţiune, întrucît au fost nevoiţi să meargă la serviciu. De cealaltă parte, Dorin Chirtoacă îi acuză pe refugiaţi că manipulează opinia publică. Edilul susţine că 90% dintre nemulţumiţii care protestează acum în Primărie, au mai primit şi anterior cîte o locuinţă sau un teren din partea statului. Mai mult, primarul spune că unii refugiaţi au divorţat fictiv şi au depus din nou cerere prin care vor să le fie acordată încă o locuinţă.

Solicitaţi să comenteze declaraţiile edilului, Valeriu Ciobanu a fugit de presă. În schimb, Anatol Bîzgu a încercat să găsească o explicaţie.

Totodată, edilul s-a arătat deranjat de faptul că protestatarii nu au fost pînă acum evacuaţi de poliţişti.

Precizăm că luni, mai mulţi refugiaţi transnistreni şi veterani ai războiului de pe Nistru au dat buzna în sala de şedinţe a Primăriei. Ei sunt nemultumiti că autorităţile nu le permit să-şi privatizeze apartamentele primite în 2010, în sectorul Ciocana al capitalei. Cele două blocuri au fost construite din banii Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, iar una din condiţiile de acordare a împrumutului a fost ca locuinţele să rămînă în proprietatea municipalităţii, pînă la achitarea creditului. Locatarii s-au adresat în instanţă, iar anul trecut Curtea Supremă de Justiţie a dat undă verde privatizărilor. Instanța nu a dispus însă ca refugiații să privatizeze apartamentele în mod gratuit. Astfel, pentru un apartament cu trei camere ei trebuie să plătească 450 de mii de lei, iar pentru unul cu două camere 320 de mii de lei.

Source: www.jurnaltv.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XX
Populația:
78 locuitori

Ulmul Mic este un sat din cadrul comunei Ulmu din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Rîbnița și la 113 km de Chișinău. Populaţia satului Ulmul Mic alcătuia 78 de oameni în anul 2012. Satul Ulmul Mic a fost înființat la ănceputul secolului XX.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.