31 january 2015, 09:37 views 12105
Stadionul republican ar putea fi modernizat
Photo: almapater.ru
31 january 2015, 09:37 views 12105

Stadionul republican ar putea fi modernizat

Stadionul republican din centrul capitalei ar putea deveni, din nou, arena sportivilor de performanţă din ţară. Până la sfârşitul acestui an, în locul fostului complex sportiv, închis şi demolat acum opt ani, ar putea începe construcţia unuistadion modern.

Starea deplorabilă în care se află stadionul republican a fost discutată la şedinţa de astăzi a Curţii de Conturi. În cadrul întrunirii, ministrul în exerciţiu al Construcţiilor, Marcel Răducan, a declarat că a fost deja lansat un parteneriat public-privat, care prevede renovarea stadionului.

Din 2013 instituţia sportivă se află în proces de lichidare. Potrivit estimărilor, construcţia unui nou complex sportiv ar costa aproximativ 100 de milioane de euro.

Demolarea stadionului a început în vara anului 2007, la iniţiativa premierului de atunci Vasile Tarlev.

Stadionul Republican a fost demolat în 2007. Fostul premier Vasile Tarlev a urcat atunci într-un tractor şi a dărâmat, cu dibăcie, un zid improvizat.

Tot atunci, Tarlev a anunţa triumfalist că, în locul stadionului aflat în paragină, va fi înălţată o arenă modernă cu o capacitate de 20 de mii de locuri.

Problema stadionului a fost abordată în cadrul şedinţei Curţii de Conturi.

"A fost un deştept care a demolat stadionul. Întrebaţi-l pe Tarlev, tractoristul ista. În ceaşca asta unde trebuie să fie construit Stadionul Republican văd că s-a transformat într-un teren de crescut iepuri. Degrabă am să am temei să mă duc la o vânătoare de mistreţi", a declarat președintele Curții de Conturi, Serafim Urechean.

"Tot ce s-a realizat, tot ce s-a vândut a fost cu permisiunea lui Tarlev, totul era semnat de dumnealui", a spus fostul director al Stadionului Republican, Vladimir Sula.

În acest loc, pe vremuri, îşi dădeau întâlnire cei mai buni sportivi, iar oamenii le admirau performanţele din tribune. Astăzi, terenul stă în paragină, iar aici nu mai umblă nimeni decât câinii vagabonzi.

Ministerul Construcţiilor îşi propune ca până la sfârşitul acestui an să înceapă construcţia unui complex sportiv modern, care să corespundă standardelor internaţionale. Iar capacitate acestuia să fie de până la 30 de mii de locuri.

"Avem în ziua de astăzi avem un dialog pornit între o companie italiană, una din Republica Moldova şi o companie din Ucraina. Avem acele contracte de intenţii şi rămâne ca anul 2015 să fie unul decisiv pentru lansarea acestui mare proiect", a declarat ministrul în exerciţiu al Construcţiilor, Marcel Răducan.

Fostul premier Vasile Tarlev nu a fost de găsit pentru a răspunde acuzaţiilor.

Stadionul Republican a fost dat în exploatare în 1952. Capacitatea acestuia era de aproape 10 mii de locuri.

Source: www.publika.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1636
Populația:
2837 locuitori

Speia este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Satul este situat la o distanţă de 18 km de oraşul Anenii Noi şi la 50 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2837 de oameni. Prima atestare documentară a satului Speia (cu numele Chivărul) datează din anul 1636.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.