15 june 2016, 15:00 views 4912
CMC va traduce documentele în limba rusă
15 june 2016, 15:00 views 4912

CMC va traduce documentele în limba rusă

În urma unor dezbateri îndelungate susținute în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău (CMC) din 14 iunie pe marginea limbii, în care ar trebui să se desfășoare ședințele, aleșii locali au ajuns la un consens.

Majoritatea consilierilor a susținut inițiativa Partidului Liberal, potrivit căreia limba de stateste singura limbă vorbită la ședințele CMC. Drept compromis a fost aprobat punctul sugerat de fracțiunea socialiștilor, potrivit căruia toate actele trebuie să fie traduse în limba rusă, relatează NOI.md.

Consilierii au menționat că Consiliul Municipal ar trebui să preia experiența Parlamentului, al căruia Secretariat publică proiectele de lege în limba de stat și cea rusă. „Ce ar fi să introducem în Consiliul municipal o asemenea practică? Locuitorii rusofoni ai municipiului Chișinău au dreptul să înțeleagă ce hotărîri se examinează și se adoptă", a menționat socialistul Vartanean.

Colegul lui de partid, Oleg Onișcenco, a reamintit că în anul 2011 Consiliul Municipal a sistat traducerea documentelor în mod neîntemeiat. „Această practică a avut efecte pozitive. Nu a existat nici o diviziune pe motive de ordin lingvistic. Toți consilierii și locuitorii Chișinăului au avut posibilitatea să se familiarizeze cu proiectele de hotărîre. În sală se afla un traducător care îi ajuta pe consilierii rusofoni să se implice în procesul dezbaterilor. Actualmente, în bugetul de stat nu sînt prevăzute mijloace pentru plata serviciilor unui traducător la toate ședințele, dar putem asigura dublarea documentelor în limba rusă", a spus consilierul.

Inițiativa a acumulat majoritatea simplă a voturilor consilierilor. De acum înainte documentele examinate de Consiliul Municipal vor fi publicate în limba de stat și cea rusă pe pagina oficială a Primăriei www.chisinau.md.

Source: www.noi.md

Keywords:

CMC , Chisinau , limba , documente

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1602
Populația:
549 locuitori

Paladea este un sat din cadrul comunei Bîrlădeni, raionul Ocniţa. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 549 de oameni. Satul Paladea este situat la o distanţă de 20 km de oraşul Ocniţa şi la 220 km de Chișinău. Prima menţiune documentară a satului Paladea (cu numele Vertiporoh) din ținutul Hotin datează din anul 1602.  

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.