16 january 2018, 10:15 views 11631
Adăpostul din strada Haltei acceptă persoane peste capacitatea de cazare
16 january 2018, 10:15 views 11631

Adăpostul din strada Haltei acceptă persoane peste capacitatea de cazare

Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, din strada Haltei, adăpostește 85-90 de persoane, în condițiile unei capacități prevăzute de cazare de 70 de locuri.

Solicitat de IPN, directorul instituției, Andrei-Gavriil Rotaru, a spus că, pe vreme geroasă, centrul este deschis pentru cei care nu au unde înnopta. Experiența anului trecut arată că pot fi amenajate locuri de dormit pentru pînă la 130 de persoane.

Andrei-Gavriil Rotaru a precizat că, potrivit unei dispoziții a autorităților municipale, emisă anterior, persoanele fără adăpost se pot afla în instituție 150 de zile.

Purtătorul de cuvînt al Centrului Naţional de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească Diana Blanaru a declarat pentru IPN că în ultimele trei zile ambulanța a fost solicitată de către trei persoane care au acuzat hipotermie – toate trei femei, cu vîrsta cuprinsă între 49 și 60 de ani. Dar nu se cunoaște dacă este vorba sau nu de persoane fără domiciliu.

Subiectul a fost abordat și la ședința operativă de la Primărie. Mihai Moldovanu, șeful Direcției sănătate, a comunicat că numărul solicitărilor de cazare a persoanelor fără domiciliu este în creștere. Cei care necesită îngrijiri medicale sunt duși la spital, iar ceilalți – la centrul din strada Haltei. Potrivit lui Mihai Moldovanu, patru persoane au suferit hipotermie și au fost spitalizate.

Source: www.ipn.md

Keywords:

Chisinau , servicii , adăpost

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1767
Populația:
2612 locuitori

Ursoaia este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Ursoaia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 8 km de orașul Căușeni și la 80 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2612 oameni. Satul Ursoaia a fost menționat documentar în anul 1767.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.