15 february 2018, 11:30 views 10668
Trafic suspendat pe strada 31 august
15 february 2018, 11:30 views 10668

Trafic suspendat pe strada 31 august

Traficul rutier pe strada 31 august 1989, în perimetrul străzilor Tighina şi Ismail, va fi suspendat sâmbătă, 17 februarie, începând cu ora 07.00 şi până ora 16.00, transmite IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de viceprimarul Nistor Grozavu, traficul va fi suspendat în legătură cu organizarea şi desfășurarea lucrărilor de defrișare şi curățare a arborilor din zonă.

Pe perioada efectuării lucrărilor, circulația microbuzelor de pe ruta nr. 103 va fi redirecționată pe strada Armenească, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi în continuare pe traseele stabilite.

Totodată, potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare, în legătură cu executarea lucrărilor de desființare a unor obiective, până pe 28 iulie, va fi sistată parțial circulația rutieră pe strada George Coșbuc. Circulația va fi limitată pe segmentul pietonal din strada Columna, tronsonul cuprins între Columna și Alexandru cel Bun.

INP solicită conducătorilor auto care circulă prin zonă să respecte semnalizarea rutieră temporară în vederea evitării situațiilor ce pot periclita siguranța circulației rutiere.

Source: www.ipn.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1893
Populația:
1380 locuitori

Porumbrei este un sat şi comună din raionul Cimişlia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Porumbrei și Sagaidacul Nou. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Cimișlia și la 50 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1380 de oameni. Satul Porumbrei a fost menționat documentar în anul 1893.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.