|
Podul îndăgostiților din Valea Trandafirilor după incendiu (Foto)
Incendiul a izbucnit aseară în jurul orei 17:50 în parcul Valea Trandafirilor, transmite Știri.md.
Potrivit martorilor oculari, flăcările au fost stinse rapid, iar podul nu ar fi reușit să ardă.
Unii dintre martori susțin că podul ar fi fost incendiat de cineva specia
„Cineva l-a incendiat! Anume noaptea, ca să nu fie observat. Trist”, a comentat martorul.
„Din fericire, focul nu s-a răspîndit asupra întregului pod. Au fost incendiați pilonii de susținere a podului, ceea ce vorbește de o rea-intenție a făptașilor.
Alături sînt cabluri probabil de înaltă tensiune. A existat un risc major de a pierde podul. Din mare fericire, se vede că incendiul a fost stins operativ. De sub pod iese și acum miros foarte neplăcut, e multă apă și gunoi carbonizat”, a declarat un alt martor ocular care a surprins poze după localizarea incendiului.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) pompierii au fost solicitați pentru lichidarea ununi incendiu de vegetație care a izbucnit în parc.
La fața locului pompierii au stabilit că focul a cuprins mai multe crengi uscate, dar și a afectat un pod din parc.
Salvatorii au lichidat incendiul la ora 18:09 de minute.
În urma incendiului au ars 10 m2 de crengi uscate, și podul din lemn.
din fericire nimeni nu a avut de suferit.
Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1523
- Populația:
- 364 locuitori
Izvoare este un sat din cadrul comunei Pohrebeni, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 38 km de oraşul Orhei şi la 84 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 364 de oameni. Satul Izvoare a fost menționat documentar în anul 1523.
Comments
(0)