05 july 2024, 17:00 Modern fine art views 30887
Făleşti – o localitate cu o frumoasă istorie
05 july 2024, 17:00 Modern fine art views 30887

Făleşti – o localitate cu o frumoasă istorie

Oraşul Făleşti este centrul administrativ al raionului cu acelaşi nume, situat în partea de nord-vest a Republicii Moldova, la o distanţă de 125 km de municipiul Chișinău. Prima atestare documentară, care poate fi considerată ca referitoare la Făleşti, datează din anul 1429, cînd domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun confirmă unui vornic dreptul de a stăpîni un şir de sate printre care şi cel unde trăia Ion Falevici. A doua menţiune datează cu anii 70-80 ai secolului al XVII-lea, conţinînd de acum şi denumirea de Făleşti. În 1797, Iordache Balş, ai cărui urmaşi au stăpînit mai tîrziu multă vreme moşia, se judecă cu mănăstirea din pricina Făleştilor.

După anul 1812, Făleştii, de acum – orăşel, a cunoscut o perioadă de intensă dezvoltare economică. Aici erau numeroase prăvălii mărunte, depozite de cherestea, adusă de pe debarcaderele apropiate ale Prutului şi furnizată în împrejurimi, aveau loc iarmaroace săptămînale. La mijlocul secolului al XIX-lea în Făleşti trăiau negustori, meseriaşi şi alte pături ale populaţiei. Ceva mai tîrziu începe să funcţioneze prima întreprindere industrială pentru producerea lumînărilor, o cărămidărie, cîteva pielării.

În 1842 se deschide o şcoală parohială, în 1871 – un mic spital. Cu timpul pămînturile urmaşilor boierului Balş au trecut în posesia altor proprietari. Astfel, la sfîrşitul secolului al XIX-lea moşierul Nicopul posedă 3284 desetine de pămînt, pe cînd restul populaţiei – doar 580 de desetine. Apar şi gospodării chiabureşti, şi argaţi. La începutul secolului XX la Făleşti este înregistrată o populaţie de 4426 de oameni, dintre care 2180 bărbaţi şi 2246 femei. Exista o biserică din piatră în anul 1795, cu hramul Sf. Nicolae.

Din anul 1995 Făleştiul s-a înfrăţit cu oraşul Botoşani din România. De asemenea, oraşul are relaţii de înfrăţire cu localitatea Herţa din Ucraina. Hramul oraşului se sărbătoreşte pe data de 22 mai de Sf. Nicolae.

Keywords:

localitati , istoria , Moldova

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1436
Populația:
466 locuitori

Făurești este un sat din comuna Ciorescu în componenţa municipiului Chișinău. Localitatea este situată în centrul Moldovei, la o distanță de 1 km de comuna Ciorescu și la 18 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 466 de oameni. Satul Făurești a fost menționat documentar în anul 1436 cu denumirea Oțetești.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.