string(7) "library" string(8) "document"
1812
1359
1639
5500
1475
87
1391
1497
1466
1476
1711
1574
1646

Ursita

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

— Ba nu, măria-ta; eu nu sunt zodiar, dar zilele trecute a sosit aci de la Padova un văr al meu, foarte învăţat în magie.

— Ce vrea să zică magia, jupâne hatmane? întrebă vodă pe Arbore, crezând că boierul nu va şti să răspunză.

— Slăvoneşte se zice adică volhovstvo măria-ta...

— Procopsit mai eşti, jupâne hatmane! Credeam că te pricepi numai la arme. Dar eu îţi voi spune, totuşi, că magia nu e volhovstvo; şi cată să am dreptate, măcar că tu eşti cel procopsit. Magia este amăgeală. Cum ţi se pare!... Chemaţi-mi dară pe acel învăţat amăgitor.

Doftorul, deprins cu păcăliturile bătrânului domnitor, se închină în tăcere şi ieşi.

— Ia spune-mi, Arbure — urmă vodă după o scurtă pauză — crezi tu în solomonii d-ale zodiarilor?

— Trebuie să credem, măria-ta, căci vorbesc şi Sântele Scripturi; trebuie să credem, dar oricum să fie, e mare păcat, mare păcat este de a asculta pe zodiari...

— Şi de ce să fie păcat?

— Pentru că adică e lucrul Satanei.

Ştefan-vodă s-a pus pe gânduri. Pe d-o parte, curiozitatea şi iubirea îl împingeau a afla viitorul nepotului său, pe de altă parte, machiavelismul îi impunea necesitatea de a părea religios până la fanatism, în fine, domnul găsi un ingenios mijloc de a împăca această contradicţiune.

— Zici, Arbure, că solomoniile sunt lucruri drăceşti?

— Da, măria-ta.

— Şi mai zici că este păcat de a se folosi de lucruri drăceşti?

— Aşa, măria-ta.

— Dar mie unuia mi se pare că este păcat numai atunci când te vinzi dracului, iar nu când înşeli pe Bată-l Crucea şi, prin urmare, faci o faptă plăcută lui Dumnezeu.

Hatmanul nu ştiu cum să răspunză la puternica argumentaţiune a domnului, care tăia cu sabia greutăţile teologice.

În acest moment uşa s-a deschis şi a intrat doftorul, urmat de astrolog şi de un băiat de vro zece ani.

Astrologul era de o vârstă de mijloc, frumos, nalt, cu o figură foarte dulce şi plăcută. Intrând, el se întoarse mai întâi de toate cătră icoana Sântului Ştefan, aninată într-un unghi al odăii, făcu trei cruci, apoi merse spre vodă, îngenuche, îi sărută mâna... dar toate astea fără a rădica ochii în sus.

Băiatul se deosebea prin o figură atât de palidă şi transparinte, încât se părea că-i poţi număra toate oasele.

El imită întocmai ceremonialul de intrare al stăpânului său, cu acea numai diferinţă că nu-şi ascundea ochii.

Ştefan cel Mare îi privi în tăcere, apoi zise:

— Dar multe cruci mai faceţi!

Astrologul ceru de la doftor italieneşte explicarea cuvintelor domnitorului.

— Îi pare bine că te vede, răspunse doftorul.

— Ce ţi-a spus talianul? întrebă vodă.

— A răspuns că face multe cruci pentru că meşteşugul său atârnă de ajutorul dumnezeiesc.

— Cu atât mai bine! cu atât mai bine!

Precum vedeţi, astrologul rămase foarte mulţumit cu traducerea italiană a cuvintelor domnului, iar domnul fu

Încântat de traducerea românească a cuvintelor astrologului; priceputul doftor ştiu a-i îndestula pe amândoi.

Acum astrologul aşeză băiatul pe divan, aţinti asupra-i ochii săi căprui deschişi, a cărora privire avu puterea de a adormi îndată pe slabul copil, şi s-au început interogaţiunile: vodă se adresa româneşte cătră doftor, doftorul italieneşte cătră astrolog, astrologul tot italieneşte cătră băiat, băiatul răspundea, şi apoi doftorul d-a dreptul traducea răspunsul.

— Pentru ca să fiu sigur că zodiarul ştie viitorul, trebuie să văz mai întâi dacă-i sunt cunoscute lucrurile de dată, zise vodă.

Întreabă-l, meştere doftore, ce face acum împăratul turcesc?

După ce întrebarea trecu prin intermediele enumerate mai sus, băiatul răspunse:

— Doarme.

— Dar ce face craiul leşesc?

— Doarme.

— Tot doarme! Pesemne numai eu sunt mai harnic decât toţi domnii creştinătăţii! Dar, ia spune-mi, ce gândesc eu acuma?

— Să ne dai câte douăzeci şi cinci la spate.

Zău ai ghicit! văz că Dracul nu glumeşte! Aci domnul făcu o cruce. Mai spune-mi ce veste a primit, domnia-noastră în astă-noapte?

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10