Go to section: Children
05 march 2017, 17:05 Children views 9471
Vedeți jucăriile cioplite în lemn care îi întorc pe copii cu fața la natură (Foto)
05 march 2017, 17:05 Children views 9471

Vedeți jucăriile cioplite în lemn care îi întorc pe copii cu fața la natură (Foto)

Maxim Alexeev e modest din cale afară. Fuge de camere și interviuri ca dracul de tămîie. Am găsit eu o ațișoară însă spre atelierul lui din Dubăsari, Molovata Nouă, în care lucrează și mă grăbesc să vă povestesc de unde îndemînarea de a șlefui atît de frumos lemnul. O să vă iau cu mine într-o călătorie în timp, cînd jucăriile aveau miros de stejar și pin.

Maxim a moștenit talentul de a ciopli lemnul de la tatăl său. La un moment dat, fabricau mobilă împreună. Cînd i s-a născut feciorul, a început să se joace cu rămășițele de lemn. A luat într-o zi un cubuleț și a cioplit o mașinuță, apoi un camion, a urmat un tractor și un trenuleț, după care locomotiva din capul lui nu s-a mai putut opri. Mîinile lui tot cereau jucării. Chiar și după ce s-a accidentat, a rămas fără două degete.

„Am suferit un mic accident la un moment dat. Mi-am rănit cîteva degete, dar nu am renunțat. Continui să fac jucării. Toate jucariile din plastic pe care le-a primit fiul meu în dar se stricau foarte repede. Uneori era suficient să se joace cu ele cîteva ore. Mai mult, chiar dacă fiul meu Chiril avea zeci de jucării pînă la urmă tot la cubulețele noastre din lemn ajungea. Am înțeles atunci că tot ce este natural e mult mai rîvnit de copil, în plus, le poate pune fără în guriță. Nu ne făceam griji. Jucăriile sînt ecologice, din lemn adevărat și nu sînt toxice ca jucăriile din plastic sau cauciuc. Le poate mirosi cît încape în el!"

Maxim nu schițează ceea ce îi vine în cap. Toate ideile lui chiar în cap se stochează, după care sînt transformate în jucării. Cel mai bine îi ies mașinile, crede el.

„Confectionez orice, de la roți mici pînă la avioane mari și mașini de colecție la comandă. Putem sculpta orice își dorește clientul, dar cele mai frumoase sînt mașinile. Mă pot scula dimineață ca să tai și să cioplesc lemnul pînă ajung la forma dorită. Nu desenez nimic pe foaie. Eu desenez în lemn cu imaginația mea, iar rezultatul îl vedeți și voi. Stilul retro e favoritul copiilor, dar și al adulților. Mașinuțele retro sînt potrivite în calitate de cadou, mai ales că pot fi personalizate. Putem crea o copie în miniatură a originalului și încrustăm numere de înmatriculare sau numele destinatarului."

Poate nu o să vă surprindă, dar jucăriile sînt solicitate mai ales peste hotare, unde se folosesc și în calitate de decor pentru magazine, restaurante, vitrinele diferitor localuri. Maxim pregătește acum o colecție pentru piața europeană și americană. În curînd, jucăriile lui Maxim vor fi în vînzare și pe Amazon.

Source: ea.md

Keywords:

copii , jucării , lemn

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1700
Populația:
2167 locuitori

Heciul Nou este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Trifănești și Heciul Nou. Satul Heciul Nou se află la distanța de 30 km de orașul Sîngerei și la 125 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2167 de oameni. Localitatea a fost menționată documentar în anul 1700.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.