08 february 2017, 16:11 Moldovan reality views 36731
Accesul cetățenilor în instituțiile publice după reforma Guvernului
08 february 2017, 16:11 Moldovan reality views 36731

Accesul cetățenilor în instituțiile publice după reforma Guvernului

Personalul ministerelor optimizate se găsește încă în sediile în care a activat până acum, însă se preconizează aflarea unui minister reorganizat într-un singur sediu, indiferent de numărul ministerelor absorbite. Totodată, autoritățile dau asigurări că cetățenii nu vor fi afectați de faptul că temporar amplasarea angajaților va fi în edificii separate. Procesele de administrare a domeniilor de competență în cadrul ministerelor sunt deja unificate și subordonate unui singur ministru.

Într-un răspuns al Guvernului la o solicitare a Agenției IPN se menționează că imediat după adoptarea Hotărârii Parlamentului cu privire la Lista ministerelor, fluxurile de corespondență pentru ministerele supuse reorganizării au fost direcționate către ministerul care a absorbit competențe suplimentare. Recomandarea autorităților este de a depune solicitări la adresa sediului ministerului ce a absorbit competențe suplimentare. Totodată, chiar dacă o petiție va fi depusă la unul din sediile precedente ale ministerelor reorganizate, aceasta la fel va ajunge la destinație și va fi examinată conform legii.

Perioada de schimbare de la un sediu la altul, acolo unde acest lucru este necesar, poate dura câteva luni. Planul de implementare prevede o perioadă ce s-ar finaliza până pe 31 decembrie a acestui an.

În scopul facilitării comunicării cu structurile guvernamentale, persoanelor interesate li se recomandă inițial să contacteze telefonic instituția pentru a concretiza detaliile noi de accesibilitate la facilitățile oferite cetățenilor. La fel, o opțiune foarte populară este comunicarea electronică cu instituțiile statului.

Source: ipn.md

Keywords:

reforma , guvern , acces

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1859
Populația:
285 locuitori

Ursari este un sat din cadrul comunei Buda, raionul Călăraşi. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Călărași și la 65 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 285 de oameni. Satul Ursari a fost menționat documentar în anul 1859.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.