22 december 2017, 10:46 Moldovan reality views 5000
Programul „Prima Casă” a fost votat
22 december 2017, 10:46 Moldovan reality views 5000

Programul „Prima Casă” a fost votat

Plenul Parlamentului a votat, în ședința de ieri, Programul de stat „Prima casă" în lectură finală, cu votul a 61 de deputați din cei prezenți la ședință.

Programul prevede procurarea apartamentelor și caselor de locuit pe teritoriul Republicii Moldova, în special, pentru familiile tinere, ai căror membri nu au depășit vîrsta de 45 de ani, sînt angajați în cîmpul muncii și au venituri oficiale. Vor putea fi achiziționate locuințe care au fost finalizate și date în exploatare pînă la data depunerii cererii. Prețul acestora nu trebuie să depășească un milion de lei, iar rata inițială achitată de beneficiar va fi de 10% din preț. De asemenea, beneficiarii nu trebuie să dețină în proprietate o locuință sau să aibă credite ipotecare nestinse.

Totodată, programul presupune accesul persoanelor fizice la creditele ipotecare, prin garantarea parțială a acestora de către stat. Garanțiile în numele statului vor fi emise de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).

Creditul va fi acordat de băncile comerciale pe un termen de maximum 25 de ani, în lei moldovenești. Plata lunară achitată de beneficiar nu va depăși 50% din veniturile oficiale salariale nete ale familiei, iar statul va garanta 50% din credit. Beneficiarii nu vor putea înstrăina locuința achiziționată în primii cinci ani de la dobîndire, cu excepția cazului de achitare deplină a datoriei pe credit.

Parlamentul Republicii Moldova a votat, la 1 decembrie curent, Programul de stat „Prima casă", în prima lectură.

Source: noi.md

Keywords:

program , casa , parlament

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1956
Populația:
1841 locuitori

Ghindeşti este un oraş în raionul Floreşti, Republica Moldova. Amplasat în partea de nord a țării, oraşul Ghindeşti este situat la o distanţă de 115 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004 populaţia orașului constituie 1841 locuitori. Orașul Ghindești a fost înființat în anul 1956 pe lîngă fabrica de zahăr din localitate.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.