01 april 2018, 14:15 Moldovan reality views 11174
Dodon sesizează Curtea Constituțională (Doc)
01 april 2018, 14:15 Moldovan reality views 11174

Dodon sesizează Curtea Constituțională (Doc)

Șeful statului a depus astăzi o sesizare la Curtea Constituțională pe marginea „Legii antipropagandă".

Igor Dodon a reiterat că, în opinia sa, această lege atentează la principiile democrației și încalcă în mod direct drepturile fundamentale ale omului, garantate de Constituție și Convenția europeană a drepturilor omului, și anume: dreptul la libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea de opinie ș.a.

„Respectiva lege, contrar Constituției, instituie cenzura, fapt inadmisibil într-un stat de drept. Din aceste considerente, am decis să sesizez Curtea Constituțională în privința examinării constituționalității prevederilor legii menționate", a declarat demnitarul.

Menționăm că șeful statului a întors Parlamentului spre reexaminare așa-numita lege antipropagandă, care limitează difuzarea şi retransmisia pe teritoriul Republicii Moldova a emisiunilor informaţional-analitice, politice, militare, din state care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. La ultima ședință a Legislativului însă, majoritatea parlamentară a revotat documentul, ignorînd argumentele Președinției.

Potrivit guvernării, modificările propuse la Codul audiovizualului au drept scop securizarea spaţiului informaţional, În Codul audiovizualului urmează a fi introdusă noțiunea de "securitate informațională", ce va implica un ansamblu de măsuri menite să-i protejeze pe cetățenii Republicii Moldova de dezinformarea și manipularea parvenită din afara țării. Încălcarea noilor prevederi de către radiodifuzori va fi sancționată cu amendă de pînă la 70 de mii de lei.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1908
Populația:
629 locuitori

Goianul Nou este un sat din cadrul comunei Stăuceni, municipiul Chișinău. Localitatea se află la distanța de 12 km de municipiul Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 629 de oameni. Satul Goianul Nou a fost înființat în anul 1908.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.