04 october 2018, 12:00 Moldovan reality views 11696
Au fost instalate detectoare de fum la 1000 de familii din țară
04 october 2018, 12:00 Moldovan reality views 11696

Au fost instalate detectoare de fum la 1000 de familii din țară

Angajaţii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au instalat detectoare de fum la 1000 de familii din țară în cadrul Campaniei Naționale "O casă protejată, o viață salvată".

Solicitată de agenţie, ofiţerul de presă al inspectoratului nominalizat, Liliana Pușcașu, a specificat că pompierii au montat astfel de dispozitive în case din raioanele Soroca, Edineț, Căușeni, Călărași, Briceni, Florești, Ungheni, Taraclia, Comrat, Cahul și municipiul Chișinău.

"Cele mai multe persoane care au beneficiat de detectoare au fost cele cu mai mulți copii, vârstnicii, dar și bolnavii țintuiți la pat", a spus Pușcașu.

Potrivit sursei citate, scopul campaniei lansate de Ministerul Afacerilor Interne este de a preveni incendiile și intoxicațiile cu monoxid de carbon în urma cărora au de suferit persoane.

"În următoarea perioadă pompierii vor instala detectoare în localitățile Bulboaca și Roșcani din Anenii Noi, dar și Ștefănești din raionul Ștefan Vodă", a adăugat Puşcaşu.

Campania "O casă protejată, o viață salvată" a fost lansată la iniţiativa Partidului Democrat şi are drept scop prevenirea cazurilor de intoxicare cu produsele emanate în urma arderii.

Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului curent, în Republica Moldova au avut loc 31 cazuri de intoxicare cu monoxid de carbon, în urma cărora au avut de suferit 60 de persoane, inclusiv 20 de copii. Din totalul cazurilor de intoxicare, cinci s-au soldat cu decesul a 7 persoane.

Source: moldpres.md

Keywords:

pompieri , incendiu

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1859
Populația:
1720 locuitori

Ucrainca este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ucrainca și Zviozdocica. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Căușeni și la 104 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 1720 de oameni. Satul Ucrainca a fost menționat documentar în anul 1859.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.