22 march 2021, 15:00 Moldovan reality views 2507
În ce regim vor active instituţiile medicale din țară
22 march 2021, 15:00 Moldovan reality views 2507

În ce regim vor active instituţiile medicale din țară

În perioada 19 martie - 18 aprilie în Republica Moldova a fost declarată stare de urgență în sănătate publică. În acest context au fost applicate mai multe restricții, iar instituțiile din țară vor active într-un regim special.

Conducătorii instituţiilor medico-sanitare publice şi privat, instituţiilor socio-medicale şi instituţiilor de reabilitare/recuperare/balneo-sanatoriale vor asigura implementarea, cu răspunderea personală, a următoarelor măsuri de prevenire şi control al infecţiei COVID-19: 1. Realizarea strictă a managementului calităţii serviciilor prestate, inclusiv a măsurilor de control al infecţiei COVID-19, în conformitate cu actele normative în vigoare, scrie noi.md.

2. Organizarea accesului fluidizat al vizitatorilor şi însoţitorilor în cadrul instituţiei/prestatorului.

3. Efectuarea triajului şi monitorizarea zilnică la COVID-19 a pacientului/beneficiarului/însoţitorului.

4. Organizarea şi efectuarea triajului zilnic al personalului angajat, la începutul turei de lucru.

5. Asigurarea personalului angajat cu echipament de protecţie conform riscului de expunere.

6. Monitorizarea utilizării corecte a echipamentului de protecţie.

7. Asigurarea instituţiei cu produse dezinfectante, inclusiv pentru igiena mîinilor şi organizarea măsurilor de curăţare şi dezinfecţie.

8. Organizarea instruirii personalului la locul de muncă privind măsurile de prevenire, control şi combatere a infecţiei cu COVID-19.

9. Reevaluarea modului şi a volumului de activitate a personalului angajat, pentru facilitarea organizării lucrului de la distanţă (în baza evaluării condiţiilor de activitate a instituţiei/prestatorului, grupurilor de risc şi a condiţiilor familiale ale angajatului: comorbidităţi, vîrstă, copii minori, persoane la îngrijire etc.).

10. Organizarea activităţii şi amenajării locului de muncă cu respectarea măsurilor de prevenire conform Ghidului practic „Măsuri cheie pentru prevenirea infecţiei COVID-19 la locul de muncă”, aprobat de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

11. Organizarea şi efectuarea programării populaţiei pentru imunizarea antiCOVID în zilele de luni-sîmbătă, în intervalul orar 09.00 - 18.00.

12. Instituţiile medico-sanitare publice vor asigura acordarea asistenţei medicale tuturor persoanelor care întrunesc criteriile definiţiei de caz pentru COVID19, indiferent de statutul acestora în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală (asigurate/neasigurate).

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1532
Populația:
3620 locuitori

Cociulia este un sat şi comună din raionul Cantemir. Cociulia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 24 km de orașul Cantemir și la 109 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3620 de oameni. Satul Cociulia a fost menționat documentar în anul 1532.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.