28 february 2013, 16:30 Moldovan reality views 4114
28 february 2013, 16:30 Moldovan reality views 4114

Amenzile pentru şoferii în stare de ebrietate vor fi dublate

Amenzile pentru şoferii care conduc în stare de ebrietate vor fi dublate. Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege care prevede amenzi de 3 mii de lei, duble faţă de cele actuale, pentru cei care urcă în stare de ebrietate la volan.

Potrivit Agenţiei "Infotag", totodată, cei care urcă băuţi la volan, dar nu deţin permisul de conducere, pe lîngă amenda de 3 mii de lei, vor presta muncă neremunerată în folosul societăţii sau vor fi reţinuţi pe un termen de 15 zile.

Documentul mai prevede că şoferii care vor fi depistați în stare de ebrietate cu grad avansat vor fi privaţi de dreptul de a conduce pe un termen de la 1 la 3 ani.

Totodată, proiectul prevede simplificarea procedurii de probare a stării de ebrietate. În document se specifică faptul că, pentru stabilirea stării de ebrietate a conducătorului mijlocului de transport, este suficientă testarea cu aparatul Alcotest. Dubla probaţiune a nivelului de alcool în sînge va fi exclusă. În plus, aceasta presupune şi cheltuieli mari din partea statului.

Potrivit şefului Direcţiei Poliţiei Rutiere, Sergiu Diaconu, proba de testare în aer expirat, cu ajutorul aparatelor certificate Alcotest, este suficientă, întrucît aparatul determină cu exactitate volumul de alcool în sînge. Totodată, aparatele dispun de memorie fiscală, înregistrînd toate datele despre şoferii băuţi, fapt ce va permite şi excluderea actelor de corupere.

Potrivit lui Diaconu, dacă şoferul va insista la trecerea testului biologic, cererea acestuia va fi satisfăcută.

Proiectul urmează să fie examinat şi aprobat de Parlament. Potrivit datelor oficiale, în perioada ianuarie-septembrie 2012, au fost înregistrate 1,998 accidente rutiere soldate cu decesul a 282 de persoane şi traumatizarea altor 2,587. În rezultatul conducerii mijloacelor de transport în stare de ebrietate, s-au produs 126 de accidente rutiere, soldate cu decesul a 32 de persoane şi traumatizarea altor 179.

Tot miercuri, Guvernul a avizat un proiect de lege care prevede că persoanele fizice sau agenţii economici care nu vor respecta restricţiile de tonaj la utilizarea vehiculelor vor fi nevoite să plătească amenzi mai mari. Potrivit noilor prevederi, amenda pentru transportarea materialelor cu tonaj mare care cauzează distrugerea drumurilor va constitui 600-1000 de lei pentru persoane fizice şi între 3 şi 4 mii pentru persoane juridice.

Potrivit viceministrului Transporturilor, Boris Gherasim, creşterea amenzilor va disciplina şoferii, va proteja drumurile republicii şi va creşte coeficientul de siguranţă rutieră.
 

Sursa: NOI.MD

Keywords:

amenda , politia , lege

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1610
Populația:
959 locuitori

Redi-Cereşnovăţ este un sat şi comună din raionul Soroca. Redi-Cereşnovăţ este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 18 km de orașul Soroca și la 146 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 959 de oameni. Satul Redi-Cereşnovăţ a fost menționat documentar în anul 1610.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.