19 august 2022, 09:30 Moldovan reality views 1399
Protecția datelor cu caracter personal – discutată la Ministerul Justiției
19 august 2022, 09:30 Moldovan reality views 1399

Protecția datelor cu caracter personal – discutată la Ministerul Justiției

La Ministerul Justiției a avut loc o primă ședință a Grupului de lucru creat în vederea analizei prevederilor cadrului normativ național și elaborării viitoarelor proiecte de acte normative care vor asigura alinierea legislației interne la ultimele standarde în domeniul protecției datelor cu caracter personal consacrate la nivelul Uniunii Europene.

Prezentă la ședință, secretara de stat, Veronica Mihailov-Moraru a menționat despre istoricul tentativelor de a transpune ultimele standarde în materie adoptate la nivelul Uniunii Europene (în special a Regulamentului general privind protecția datelor - GDPR), care totuși, nu au avut finalitate.

„Toată lumea conștientizează necesitatea perfecționării cadrului legal privind protecția datelor cu caracter personal, mai ales, reieșind din statutul obținut recent de Republica Moldova de stat candidat la Uniunea Europeană.

Ministerul Justiției acordă o atenție deosebită segmentului drepturilor omului, și înțelegem pe deplin importanța necesității identificării unor noi modalități eficiente pentru protecția datelor cu caracter personal. Manifestăm, în acest sens, deschidere totală pentru a contribui la alinierea prevederilor cadrului normativ național la cele mai înalte standarde existente la moment în materia dată, care sunt reflectate inclusiv în noul pachetul legislativ privind protecția datelor cu caracter personal adoptat la nivelul Uniunii Europene”, a precizat Veronica Mihailov-Moraru.

Menționăm că, principalele acte normative care ar fi vizate în contextul unor modificări pentru transpunerea prevederilor Directivei europene sunt Legea privind protecţia datelor cu caracter personal și Legea cu privire la aprobarea Regulamentului Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.

În cadrul ședinței Grupului de lucru au participat reprezentanți ai autorităților publice și ai societății civile, care au manifestat interesul în legătură cu subiectul dat.

La finalul discuțiilor, participanții au convenit asupra aspectelor care vor fi discutate la ședința următoare. Astfel, toți participanții vor avea ca bază de lucru proiectele de acte normative, care nu au mai finalizat prin a fi adoptate de Parlamentul Republicii Moldova în anul 2018. Acestea urmează a fi analizate și revizuite de către reprezentanții grupului, iar în cadrul ședințelor ulterioare proiectele vor fi discutate conceptual. Toate concluziile, observațiile și propunerile membrilor vor putea fi expuse în cadrul ședințelor ulterioare, astfel încât, definitivarea proiectului să se realizeze în baza aportului și expertizei fiecărei autorități implicate.

 

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1620
Populația:
1419 locuitori

Bocani este un sat şi comună din raionul Făleşti. Bocani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Fălești și la 105 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 1419 oameni. Satul Bocani a fost menționat documentar în anul 1620.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.