31 january 2018, 10:30 Celebrities views 11362
Ion Ciubuc va fi condus astăzi pe ultimul drum
31 january 2018, 10:30 Celebrities views 11362

Ion Ciubuc va fi condus astăzi pe ultimul drum

Al treilea prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Ciubuc, va fi condus astăzi pe ultimul drum. Corpul neînsuflețit al politicianului a fost depus aseară la Catedrala „Sfîntul Teodor Tiron" din capitală.

Să își ia rămas bun de la el au venit foștii colegi, prieteni și cei care i-au apreciat activitatea. Fiul lui Ion Ciubuc a spus că tatăl său nu a cedat pînă în ultima clipă.

„A luptat pînă la ultima clipă. Împreună am luptat pentru... Niciodată nu am crezut că nu va birui. Cu regret, asta e situația!", a declarat fiul lui Ion Ciubuc, Valeriu Ciubuc.

Prietenii şi colegii fostului premier spun că Ion Ciubuc a fost un un profesionist și mereu venea cu idei originale.

„Muncea cu dedicație, avea planuri foarte mari. Uneori, ideile, planurile întreceau timpul și, de aceea, permanent era în muncă asiduă. E păcat că pleacă cu planuri nerealizate."

„E o mare durere pentru toată țara că încă mult putea să facă și era tot timpul foarte activ."

„El, în perioada cea mai grea, a putut liniști întreaga lume."

Slujba de pomenire va avea loc în această dimineaţă la Mănăstirea Ciuflea.

Ulterior, toţi doritorii îşi vor putea lua rămas bun de la fostul premier la Palatul Republicii, unde va fi depus sicriul.

Iar la ora 12:00 cortegiul funerar se va îndrepta spre Cimitirul Central din Capitală, unde va fi înmormîntat.

Ion Ciubuc a murit pe 29 ianuarie. El avea 74 de ani şi a fost răpus de o boală incurabilă.

Ciubuc a fost prim-ministru în perioada 1997-1999, în două guverne succesive.

Source: publika.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1652
Populația:
5325 locuitori

Chetrosu este un sat şi comună din raionul Drochia. Chetrosu este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 7 km de orașul Drochia și la 190 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 5325 de oameni. Satul Chetrosu a fost menționat documentar în anul 1652.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.