11 april 2013, 15:48 Kaleidoscope views 8327
11 april 2013, 15:48 Kaleidoscope views 8327

Cea mai scumpă comoară a Italiei este expusă la Roma

Foto: agerpres.ro

Comoara lui San Gennaro, colecţie de bijuterii cu caracter religios unică în lume, pleacă prima oară de la Napoli pentru a fi expusă la Roma, relatează Agerpres.

Păstrată într-un seif la Banca di Napoli şi, ca atare, nevăzută de marele public, colecţia are o valoare inestimabilă, atît istorică cît şi artistică, mai mare decît cea a Bijuteriilor Coroanei Angliei sau a ţarului Rusiei.

Spre deosebire de alte colecţii valoroase, jefuite sau avariate în timpul războaielor, „comoara lui San Gennaro” s-a îmbogăţit de-a lungul celor şapte secole de istorie a sa. Papi, regi şi regine, cuceritori, dar şi familii nobile din Napoli au vrut să contribuie la îmbogăţirea comorii Sfîntului Ianuarie, protectorul oraşului Napoli, pentru a dobîndi bunăvoinţa mîndrului oraş şi a divinităţii. Chiar şi Napoleon, care a luat multe opere de artă italiene pe care le-a dus la Luvru, nu a îndrăznit să se atingă de colecţiile napolitane. Mai mult, fratele său mai mare, Joseph Bonaparte, care a fost un timp rege al Neapolelui (1806-1808), a oferit, la ordinul împăratului, o cruce cu diamante şi smaralde de o rară frumuseţe.

O altă piesă de mare valoare a comorii este Mitra lui San Gennaro, din argint aurit, împodobită cu 3.326 diamante, 164 de rubine, 198 smaralde şi 2 granate, lucrată acum 300 de ani.

Comoara lui San Gennaro' este expusă din 30 octombrie pînă pe 16 februarie 2014 la Fundaţia Roma Museo din Palazzo Sciarra.

Source: agerpres.ro

Keywords:

Italia , comoara , religie

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1672
Populația:
924 locuitori

Pociumbeni este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Din componenţa comunei fac parte localităţile Druţa și Pociumbeni. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Rîșcani și la 202 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 924 de oameni. Satul Pociumbeni a fost menționat documentar în anul 1672.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.