|
Photo: moldpres.md |
La Chişinău a fost vernisată expoziţia personală a lui Andrei Mudrea
Artistul plastic Andrei Mudrea a inaugurat astăzi la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi" expoziţia personală „Metamorfozele luminii", relatează MOLDPRES.
Solicitat de agenţie, pictorul Andrei Mudrea a spus că de obicei organizează asemenea expoziţii o dată la cinci ani, cînd realizează mai multe tablouri.
„De regulă, fiecare expoziţie reuneşte un ciclu de lucrări. Pe aceasta mi-am dorit s-o fac din lucrări absolut originale. Se ştie că starea unui artist este în veşnică căutare. De aceea am prezentat lucrări într-o altă formulă, mai puţin obişnuită, creînd o sărbătoare pentru mine, dar sper şi pentru toată lumea. Aş vrea ca vizitatorii să descopere în aceste lucrări frumosul pe care am rîvnit să-l redau", a afirmat artistul plastic.
Moderatorul manifestării, criticul de artă Tudor Stăvilă a fost de părere că de această dată pictorul Andrei Mudrea, discipol al maestrului Mihai Grecu, a trecut la o nouă formulă, mai aproape de cea abstractă. „Este o simfonie a culorilor, care ne bucură ochiul şi inima", a constatat criticul de artă.
Pe marginea lucrărilor expuse s-au mai pronunţat preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Ghenadie Jalbă, directorul Muzeului Naţional de Artă, Tudor Zbîrnea, scriitorul Iulian Filip, criticul de artă Tudor Braga ş.a.
Expoziţia cuprinde 160 de lucrări şi va funcţiona pînă la 16 martie. Andrei Mudrea s-a născut în satul Mitocul Vechi, raionul Orhei. Pe 29 aprilie el va împlini 60 de ani.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1924
- Populația:
- 345 locuitori
Fîrlădenii Noi este un sat din cadrul comunei Fîrlădeni, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Căușeni și la 60 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 345 de oameni. Satul Fîrlădenii Noi a fost întemeiat în anul 1924.
Comments
(0)