|
În raionul Glodeni vor fi construite încă 30 de locuinţe sociale
În raionul Glodeni vor fi construite încă 30 de locuințe sociale. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de Comitetul de supraveghere al Unităţii de Implementare a Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile socialmente vulnerabile II (UIP II), relatează MOLDPRES.
Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, a afirmat că prin decizia Comitetului de supraveghere al UIP II s-a aprobat finalizarea unei construcții demarate la începutul anilor 1990. Va fi un bloc cu parter și patru nivele, apartamente cu trei, două și chiar cu o odaie. Costul total al proiectului constituie circa 1 mln de euro, se menționează într-un comunicat de presă al ministerului.
De asemenea, Vasile Bîtca a precizat că, în perioada 2009-2011, în cadrul primei faze a proiectului de construcție a locuințelor sociale în țara noastră, în raionul Glodeni au fost construite 30 de apartamente sociale.
Locuinţele sînt repartizate de către autorităţile publice locale în locațiune.
Locuințele sociale în Republica Moldova sînt construite în cadrul unui proiect susținut financiar de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, ce oferă țării noastre un împrumut de aproape 20,4 mln euro, pe un termen de pînă la 20 de ani. Pînă la sfârșitul anului 2018, cînd va fi finalizată faza II a proiectului, vor fi construite circa 700 de locuințe sociale în 8 raioane ale țării.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Пифагор первым принес вегетарианство на Запад
- Остатки древних цивилизаций: шлифованные горы со следами машинной обработки (+Фото)
- В деревне счастье даётся бесплатно
- Даже минимальные дозы алкоголя оказались опасны для здоровья
- 10 интересных фактов про Молдову (Видео)
- Эти продукты очищают организм лучше любых лекарств
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1921
- Populația:
- 1608 locuitori
Miciurin este un sat şi comună din raionul Drochia. Miciurin este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Drochia și la 178 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1608 oameni. Satul Miciurin a fost întemeiat în anul 1921.
Comments
(0)