06 july 2017, 15:30 views 8222
Marcajul rutier în Chișinău se aplică cu întîrziere
06 july 2017, 15:30 views 8222

Marcajul rutier în Chișinău se aplică cu întîrziere

Lucrări de aplicare a marcajelor rutiere pe străzile capitalei au început de marți, 6 iunie. Autoritățile recunosc că acestea au început cu întîrziere, în condițiile în care în anii precedenți marcajul era aplicat încă din luna mai sau chiar aprilie. Drept motiv se invocă anumite prevederi din legislație care ar îngreuna procesul de desfășurare a licitațiilor pentru procurarea materialelor necesare pentru marcaje.

Solicitat de IPN, șeful întreprinderii municipale „Exdrupo", Ștefan Racu, a declarat că deja pe parcursul ultimilor ani se atestă o problemă, pentru că din cauza prevederilor legale procesul de desfășurare a licitațiilor durează. În acest sens a fost solicitată simplificarea procedurii, astfel încât autoritățile municipale să se încadreze în termene. Potrivit lui, contractul de achiziție a fost semnat acum o săptămînă și au fost comandate materialele. De regulă, lucrările de aplicare a marcajelor se desfășoară în luna mai, iar condițiile meteorologice au permis, acestea au fost efectuate chiar și în aprilie.

Ștefan Racu a menționat că aplicarea marcajelor a început de marți pe strada Muncești. Prioritate au avut străzile de la periferie, neluminate. De asemenea, marcajul este reînnoit pe porțiunile cu trafic intens. La fel, sunt marcate străzile pietonale în baza prescripțiilor emise de Direcția transport și Inspectoratul Național de Patrulare. În total pentru aplicarea marcajului în toată capitala, întreprinderea ar avea nevoie de câteva luni. În prezent se efectuează lucrări și noaptea, și în zilele de odihnă, cînd traficul este redus.

Șeful întreprinderii a îndemnat șoferii să dea dovadă de prudență și să respecte semnele de circulație temporare pe porțiunile pe care se efectuează lucrări.

Source: ipn.md

Keywords:

drum , Chisinau

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1822
Populația:
327 locuitori

Curtoaia este un sat din cadrul comunei Condrăteşti, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 50 km de orașul Ungheni și la 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 327 de oameni. Satul Curtoaia a fost menționat documentar în anul 1822.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.