17 march 2020, 12:30 Rock music views 4498
Stare de urgență în stînga Nistrului
17 march 2020, 12:30 Rock music views 4498

Stare de urgență în stînga Nistrului

Liderul de la Tiraspol a decretat stare de urgență în regiunea transnistreană, în legătură cu răspîndirea infecției cu Covid-19. Cu toate acestea, informații oficiale despre eventuale cazuri suspecte sau confirmate, administrația din stînga Nistrului nu oferă.

Anunțul a fost făcut în această seară de către administrația de la Tiraspol. Liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a semnat un decret prin care a emis stare de urgență în stînga Nistrului.

Starea de urgență a fost decretată pentru 19 zile.

Documentul prevede, printre altele, să fie instalată carantina și să fie desfășurate ample măsuri de dezinfectare;

Să fie interzisă intrarea cetățenilor străini pe teritoriul regiunii, cu excepția diplomaților, membrilor organizațiilor internaționale.

Cetățenii sînt obligați să îndeplinească formulare speciale la ieșirea din regiune, iar cei reveniți, să stea în regim de autoizolare timp de 14 zile, sub monitorizarea medicilor.

Se interzic manifestațiile publice și se închid instituțiile din domeniul serviciilor, cum ar fi restaurantele, saloanele de frumusețe, centre de distracții, cinematografe, teatre.

Decretul va intra în vigoare în mai puțin de 6 ore, însă informații oficiale despre eventuali suspecți su infectați cu Covid-19 nu există.

Site-urile oficiale din stînga Nistrului publică doar numere de telefoane ale „liniilor fierbinți" la care oamenii se pot informa despre coronavirus. De asemenea, locuitorii regiunii sînt îndemnați să anunțe la linia fierbinte despre cetățeni reveniți din străinătate, suspectați de coronavirus și care nu respectă regimul de autoizolare.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1487
Populația:
5596 locuitori

Corlăteni este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Corlăteni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, aflat la distanța de 34 km de orașul Rîșcani și la 135 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 5596 de oameni. Satul Corlăteni a fost menționat documentar în anul 1487.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.