11 august 2012, 12:08 Styles of Moldovan dance views 7703
11 august 2012, 12:08 Styles of Moldovan dance views 7703

Spitalul din Ungheni – cel mai bun din Moldova

În premieră pentru ţara noastră, Centrul pentru politici şi analize în sănătate a efectuat un top al celor mai bune spitale raionale din Moldova, informează pan.md.

Acestea au fost repartizate după 22 de criterii, principalele fiind: productivitatea instituţiilor medicale, dotarea spitalelor, gradul de pregătire a specialiştilor şi respectarea standartelor de tratament.

Astfel, în top intră 34 de spitale din toate raioanele ţarii. Pe locul întâi între cele mai bune cinci instituţii medicale se află Spitalul raional Ungheni, urmat de cel din Ceadîr-Lunga. Locul trei este ocupat de Spitalul raional Orhei, după care urmează Spitalul raional Cahul şi Făleşti.

Aceste instituţii au înregistrat un nivel înalt de productivitate, au avut un număr suficient de naşteri şi intervenţii chirugicale. De asemenea, specialiştii au reacţionat prompt în situaţii extreme. La polul opus pe primul loc se află Spitalul raional din Basarabeasca, urmat de cel din Leova.

Pe locul trei s-a plasat spitalul raional din Taraclia, pe patru – cel din Ialoveni, iar pe ultimul Spitalul din Soroca. Scopul realizării acestui studiu este de a atrage atenţia autorităţilor asupra problemelor care există în spitalele din ţară.

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1431-1433
Populația:
803 locuitori

Tuzara este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Din componenţa comunei fac parte localităţile Novaci, Tuzara și Seliştea Nouă. Localitatea se află la distanța de 1 km de orașul Călărași și la 54 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 803 oameni. Satul Tuzara a fost menționat documentar în anul 1431-1433.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.