|
A fost lansat Ghidul pentru gestionarea bazinelor rîurilor mici și mijlocii
Principiile, regulile și metodele de gestionare a resurselor de apă la nivel local sînt descrise într-un Ghid pentru gestionarea bazinelor mici și mijlocii, prezentat de către Asociația Internațională a Păstrătorilor Rîului „Eco-TIRAS".
Publicația descrie experiența internațională și națională, cele mai bune practici în gestionarea bazinelor mici – bazin hidrografic și apele de suprafață și subterane asociate lor.
Directorul executiv al Asociației „Eco-TIRAS", Ilia Trombițki, a declarat într-o conferință de presăla IPN că acest ghid contribuie la o înțelegere mai bună a problemelor legate de resursele de apă, în special cu privire la gestionarea acestora la nivel local și, în primul rînd, la nivelul bazinului rîului mic sau mijlociu. Ghidul este destinat autorităților publice locale, utilizatorilor de apă, societății civile, viitoarelor comitete de bazine și sub-bazine.
Ilia Trombițki a menționat că ghidul conține patru secțiuni principale, iar prima este preponderent teoretică. Aceasta explică conceptul de „rîu mic", reflectă caracteristicile ciclului său hidrologic, impactul surselor de poluare și a altor influențe antropice asupra calității rîurilor mici. A doua secțiune, și cea mai importantă, este dedicată instrucțiunilor și recomandărilor cu privire la formarea comitetelor sub-bazinale pentru rîuri mici și mijlocii – asociații obștești, înregistrate sau neformale, care, la adoptarea Legii Republicii Moldova privind apa, devin structuri organizatorice importante pentru gestionarea apelor la nivel local. A treia secțiune – reprezintă un scurt „ghid" pentru autoritățile publice locale, în care acestea se pot familiariza cu lista și conținutul atribuțiilor taxelor, care sînt stabilite de legistație pentru autoritățile publice locale pentru implicarea lor în gestionarea apelor de suprafață și subterane pe teritoriul de sub jurisdicția lor etc. Și ultima secțiune este dedicată experienței aplicării celor mai bune practici în domeniul gestionării resurselor de ape locale. Tot aici sînt arătate și exemple practice de îmbunătățire a resurselor locale de apă.
Ghidul a fost elaborat și publicat în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților în gestionarea apelor în republica Moldova la nivel local", implementat de către ONG-ul Institutul de Problemele Mediului din Berlin, în parteneriat cu Asociația Internațională a Păstrătorilor Rîului „Eco-TIRAS".
În total au fost editate o mie de exemplare ale ghidului, dintre care jumătate în limba de stat și jumătate în limba rusă. Publicația este distribuită în toată țara și poate fi descărcată și din internet.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1577
- Populația:
- 2776 locuitori
Teţcani este un sat şi comună din raionul Briceni. Teţcani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Teţcani se află la o distanță de 27 km de oraşul Briceni şi la 260 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2776 de oameni. Prima atestare documentară a satului Teţcani datează din anul 1577.
Comments
(0)