11 june 2012, 10:19 Moldovan reality views 4717
11 june 2012, 10:19 Moldovan reality views 4717

Mediatorii şi observatorii în procesul de reglementare transnistreană au sosit în Moldova

Reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE – Irlandei - pentru reglementarea conflictului transnistrean, Ambasadorul Erwan Fouéré şi alţi reprezentanţi ai preşedinţiei irlandeze a OSCE, cu participarea Misiunii OSCE în R. Moldova, au sosit luni la Chișinău în vizită de trei zile în scopul documentării privind situaţia curentă în procesul de reglementare transnistreană, transmite agenţia Novosti-Moldova cu referire la serviciul de presă al Misiunii OSCE în R. Moldova.

Reprezentanţi ai OSCE, Ucrainei, Rusiei, SUA şi Uniunii Europene se vor întîlni la Chișinău şi Tiraspol cu oficiali de pe ambele maluri ale Nistrului.

Întîlnirile cu Prim-ministrul R. Moldova Vladimir Filat, speakerul Parlamentului Marian Lupu şi negociatorul principal din partea Moldovei Eugen Carpov vor avea loc la Chișinău pe 5 şi 6 noiembrie, iar la 7 noiembrie delegaţia se va deplasa la Tiraspol, pentru a se întîlni cu liderul transnistrean Evghenii Şevciuk, negociatorul principal din partea Transnistriei, Nina Ştanski şi co-preşedinţii grupurilor de lucru privind măsurile de consolidare a încrederii.

Keywords:

Transnistria , conflict

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1590
Populația:
640 locuitori

Morenii Vechi este un sat din cadrul comunei Valea Mare, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Ungheni și la 121 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 640 de oameni. Satul Morenii Vechi a fost menționat documentar în anul 1590.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.