Go to section: Literature
09 december 2015, 15:30 Literature views 8987
Autorul textului Cartei Sfintei Alianțe din 1815 a fost un moldovean
09 december 2015, 15:30 Literature views 8987

Autorul textului Cartei Sfintei Alianțe din 1815 a fost un moldovean

Cartea diplomatului rus de origine moldovenească, care a trăit la sfîrșitul secolului XVIII – începutul secolului al XIX-lea, Alexandru Sturza „Considerații despre doctrina și spiritul Bisericii Ortodoxe" a fost prezentată la Chișinău, la Centrul Rus de Știință și Cultură.

Cartea a văzut lumina tiparului în cadrul programului „Cantemir: Moldova recunoscătoare poporului frățesc din Rusia", grație Editurii „Nestor – Istoria" din St. Petersburg, devenind cea de-a 35-a carte a programului.

Directorul Editurii „Nestor – Istoria", Serghei Ehrlich, menționează că această lucrare, scrisă inițial în limba franceză, a fost prima carte scrisă de un originar din Moldova, care a fost tipărită în Europa.

„Alexandru Sturza se cunoștea cu toți oameni celebri din Rusia din acele timpuri. Pușkin, înainte de întîlnirea sa cu Sturza, i-a scris două epigrame caustice, dar cînd au făcut cunoștință, a fost pătruns de un sentiment de simpatie și respect față de scriitorul moldovean. Ei au avut multe în comun. Apropo, anume Sturza l-a sfătuit pe Alexandr Griboedov să nu meargă în calitate de sol în Persia, dar să plece în serviciu diplomatic în Statele Unite. SUA atunci era o țară provincială, iar în Persia se crea o situație dificilă, și Griboedov, optînd în favoarea carierei, a plecat în Orient, unde a și murit.

Cu Sturza, care era cunoscător de limba greacă veche, s-a sfătuit Vasili Jukovski la traducerea lucrărilor lui Homer în limba rusă. Sturza a comunicat și cu Gogol, și, posibil, a influențat viziunea religioasă a scriitorului în ultima perioadă a vieții lui. Apropo, anume Sturza a fost autorul textului Cartei Sfintei Alianțe, instituite la inițiativa împăratului rus Alexandru I după victoria asupra lui Napoleon", a specificat Ehrlich special pentru Sputnik.

Potrivit editorului, moldovenii mult timp au transmis cultura europeană în Rusia și cultura rusă în Europa.

„Mulți moldoveni, cum ar fi Alexandru Sturza, Nicolae Milescu-Spătaru, Petru Movilă, Dimitrie Cantemir, au participat în mod direct la crearea culturii ruse. Prin urmare, ar fi o prostie să se spună astăzi că cultura rusă este străină pentru poporul Moldovei", a spus Ehrlich.

El a adăugat ca programul „Cantemir" are menirea de a reprezenta poporul moldovenesc într-o lumină demnă, arătînd rezultatele activității lui de-a lungul istoriei.

„Noi trebuie să încercăm să dăm ceva altora, dar nu să mergem cu mîna întinsă. Numai atunci vom deveni necesari și solicitați", a subliniat Ehrlich.

Source: www.noi.md

Keywords:

moldovenii , istoria , cultura , Rusia , carte

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1927
Populația:
155 locuitori

Nicolscoe este un sat din cadrul comunei Vladimirovca din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Slobozia și la 99 km de Chișinău. Populaţia satului Nicolscoe alcătuia 155 de oameni în anul 2004. Satul Nicolscoe a fost înființat în anul 1927.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.